Polițiștii locali din Sectorul 3 au fost dotați cu pistoale letale, de calibru 9 milimetri, însă conducerea instituției a decis să nu le dea și muniția aferentă.
Explicația Primăriei: armele fac oricum impresie şi ar avea efect psihologic asupra agresorilor. În plus le-ar da polițiștilor mai multă încredere în situații-limită, scrie observatornews.ro
Ca ridicolul să fie complet, pistoalele nu au muniție pentru că nu a fost încă făcută inspecția tehnică periodică a armelor de foc. Așa că gloanțele adevărate nu au putut fi distribuite în mod legal.
Specialiștii pun la îndoială invocatul „efect psihologic”.
”Să creezi o astfel de butaforie merge dincolo de ingeniozitate. Şi bate fantastic de mult spre prostie. Oarbă. Nici pe departe nu poţi să spui că simpla etalare a unui pistol va convinge pe cineva să îşi scadă intenţia infracţională. Personalul trebuie să fie instruit pe calea dialogului. Nici pe departe ţanţoş ca Peneş Curcanul cu un pistol la brăcinari”, a spus Gabriel Diaconu, psihiatru.
Oficialii de la Primărie au declarat că decizia conducerii Poliției Locale va fi reanalizată.