Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 7-11 noiembrie, Campania Națională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației si a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse in legislația națională.
Potrivit gazetaoltului.ro, în cadrul campaniei au efectuat 14 controale specifice, în urma cărora au fost dispuse 27 măsuri de remediere a deficiențelor constatate și au fost aplicate 2 amenzi contravenționale, din care o amendă în valoare de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă și o amendă în valoare de 5.000 lei pentru nerealizarea măsurilor dispuse în timpul controlului anterior.
Cele mai frecvente deficiențe identificate au fost:
nestabilirea nivelului negociat al diurnei cu salariații, prin contractele individuale de muncă sau acte adiționale încheiate la contractele individuale de muncă;
neevidențierea timpului de muncă prestat în afara țării de către salariații care efectuează transport internațional;
neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
completarea cu date eronate a registrului de evidență a salariaților;
nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidența timpului de muncă;
nerespectarea prevederilor legale referitoare la repausul săptămânal;
primirea la muncă a unor persoane fară a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă;
nerealizarea măsurilor dispuse în timpul controlului anterior;
netransmiterea elementelor contractului individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității salariatului;