joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Minorele răpite din Brașov, găsite în Prahova. Fetele au fost abuzate sexual 

Cele două minore din judeţul Braşov, cu vârste de 10, respectiv 12 ani, răpite de către un prieten al concubinului mamei acestora, au fost găsite, sâmbătă, de poliţişti pe raza judeţului Prahova.

Suspectul a recunoscut că le-a agresat sexual pe cele două fetițe, susțin sursele judiciare consultate de G4Media. De altfel, bărbatul s-ar afla în registrul agresorilor sexuali.

Una dintre fetițe susține că ar fi fost pipăită de bărbatul în vârstă de 42 de ani. Fetele urmează să fie supuse unui examen de specialitate pentru a se stabili cu exactitate dacă acestea au fost agresate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform surselor G4Media, bărbatul a fost prins în trafic, în Valea Călugărească. Acesta era în mașină împreună cu cele două surori. Minorele sunt în afara oricărui pericol. Suspectul a fost încătușat și va fi condus la sediul Poliției.

În cursul zilei de sâmbătă, la nivel naţional a fost emisă alerta “răpire minori”, victime fiind două surori, cu vârste de 10, respectiv 12 ani.

Politica