duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Un bărbat a intrat intenționat cu mașina în porțile de acces ale Palatului Parlamentului

Un bărbat a lovit cu mașina, joi dimineața, porţile de acces la Palatul Parlamentului.

Incidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 4.00, când jandarmul care se afla în postul de pază a alertat că un șofer a lovit una dintre porțile de acces ale Palatului Parlamentului.

Potrivit Poliției Capitalei, jandarmul a încercat să-l legitimeze, dar bărbatul a devenit recalcitrant. Ulterior, la fața locului a ajuns și un echipaj de la Rutieră, iar individul, când i-a văzut, a început să le lovească mașina cu mâinile și picioarele.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii l-au imobilizat și l-au încătușat, iar apoi au solicitat prezența unui echipaj medical, care ulterior l-a transportat la spital, pentru o evaluare psihiatrică.

Bărbatul are acum dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și refuzul de recoltare de probe biologice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Pe 28 decembrie 2021 un cetățean din Irlanda care consumase alcool a intrat în clădirea Palatului Parlamentului, după ce ar fi spart un geam, el fiind prins de jandarmii care asigură paza instituţiei Individul le-a spus acestora că voia să ajungă la hotelul la care era cazat.

În urma verificărilor s-a decis ca bărbatul să fie cercetat în stare de libertate.

Politica