Doi polițiști au lăsat mașina de serviciu în mijlocul străzii cu girofarurile pornite și au mers să mănânce
Polițiștii locali din Cluj au fost surprinși pe o filmare în timp ce se aflau într-o „misiune urgentă” în centrul orașului, la KFC. Mașina de serviciu îi aștepta peste drum, cu girofarurile pornite. Un bărbat i-a filmat pe cei doi polițiști.
Videoclipul a fost postat pe Twitter, iar internautul a denumit misiunea drept „o operațiune specială de umplere a burților”. El se plânge de faptul că dacă s-ar afla în locul polițiștilor și ar opri mașina în acel loc, cu avariile pornite, și-ar fi primit amendă și autoturismul ar fi ridicat cu platforma:
„Dacă eu aș opri acolo cu avariile pornite și aș merge la KFC, ăia doi “polițiști” ar sări cu amenda și ar chema să-mi ridice mașina. Dar ei erau într-o operațiune specială de umplere a burților și atunci totul e permis, girofar, oprit aiurea”, scrie Radu, pe Twitter.
De precizat este faptul că sediul nou al Poliției Locale se află pe strada Iuliu Maniu nr. 16, la 170 de metri distanță de KFC Centru, unde polițiștii au și locuri de parcare.
Comisia de disciplină a fost sesizată.
„Potrivit procedurilor legale, sesizarea a fost trimisă Comisiei de disciplină. Aceasta va verifica împrejurările în care s-a petrecut fapta, urmând să stabilească sancțiunea”, a transmis Departamentul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca, potrivit stiridecluj.ro.
Recent, polițiștii locali au fost implicați în mai multe incidente discutabile, în care au fost acuzați de purtare abuzivă. Recent, un bărbat ar fi acuzat că un polițist local clujean l-ar fi bătut într-un sediu al Poliției din municipiu. Un eveniment similar s-a întâmplat și în luna iunie a acestui an, când un tânăr ar fi fost agresat de un polițist în fața secției 4 de Poliție din Mănăștur și a ajuns la UPU.
De asemenea, un polițist local a fost acuzat în 2021 că a băutut un cerșetor, iar altul a fost acuzat că urmărește persoane ca un „agent secret” pe parcursul aceluiași an.
Foto: stiridecluj.ro