Andrea Compagno este fotbalistul pe care Adrian Mititelu l-a vândut la FCSB pentru suma de 1,5 milioane de euro. A fost o super-afacere pentru FCU Craiova, pentru că patronul clubului l-a adus gratis pe atacantul italian și a plătit doar 5.000 de euro unor impresari, pentru ca jucătorul să ajungă în Bănie.
Mititelu spune că Andrea Compagno a fost în curtea celor de la Petrolul, dar ploieștenii nu au crezut că acesta ar fi suficient de bun pentru fotbalul românesc. Finanțatorul alb-albaștrilor a avut o altă părere și i-a acordat încredere atacantului.
„Nu l-am găsit eu. Am primit o propunere în 2019 de la un impresar cu care am o relație foarte bună. Mi-a plăcut de el când l-am văzut că era foarte înalt și dădea bine cu capul și când l-am adus am zis asta e să vedem, l-am adus un an de zile. De la prima întâlnire mi-am dat seama că o să fie un fotbalist foarte bun și nu vreau acum să exagerez. L-am văzut cum lovește mingea foarte bine. Începuse foarte bine în Liga a 2-a, dar a avut ghinionul că s-a accidentat. Mulți vorbeau aiurea că n-a jucat. Păi nu a jucat pentru că două luni nu a făcut niciun antrenament. Compagno pentru mine a fost jucătorul care efectiv a contribuit decisiv la promovarea în Liga 1. Cu el am câștigat niște meciuri foarte grele, care au dat încredere echipei. N-am dat niciun ban. Am dat 5.000 la impresari. Mi-a zis că a fost la Petrolul Ploiești. Și am sunat și eu pe cineva să vorbească cu antrenorul care a fost atunci la Petrolul Ploiești. Și mi-a spus să nu-l iau că nu e de România”, a declarat Adrian Mititelu, la FANATIK