Cea mai reușită expoziție de la Moscova din acest an pare a fi salonul de sicrie, „Nekropolworld Russia 2022”.
Viitorii ocupanți și-au putut face poze cu sicriul favorit, iar organizatorii au avut un concurs de îmbrăcare a răposaților.
Fotografiile arată că tinerele fete au putut alege sicriul în care doreau să-l vadă pe alesul inimii lor.
Acesta a fost cel de-al 30-lea salon Nekropolworld, dar anul acesta s-a bucurat de o atenție deosebită.
„În centrul expoziției sunt sicrie, ca mașinile scumpe de lux: de la cele clasice din lemn până la cele cu strasuri”, scrie Moscow Exchanges.
Publicația apreciază că sunt oferte pentru toate vârstele și categoriile sociale.
„Pentru cei care cred că înmormântarea ar trebui să fie „elegantă, la modă, în stil tineresc” se oferă o piatră funerară sub forma unui smartphone cu un portret color în stil selfie”, relatează Moscow Exchange.
Unul dintre evenimentele cele mai importante ale expoziției este prezentarea de modă funerară, organizată de Uniunea Creativă a Artiștilor din Rusia. Creatorii de modă recomandă culori mai deschise pentru cei decedați. La eveniment, artiștii Casei de Modă din Moscova a lui Veaceslav Zaițev au prezentat o mini-colecție, scrie defapt.ro
Totodată a fost improvizată și o înmormântare.
Foto: Twitter