Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au luat în vizor șoferii indisciplinați din județ, iar rezultatele și pedepsele aspre nu au întârziat să apară.
Concret, în ultimele 24 de ore, oamenii legii au acţionat pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 78 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Au fost sancţionaţi 14 conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 7 şoferi care nu au purtat centura de siguranţă.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 24.700 lei.
”Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 15 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ” a anunțat IPJ Mehedinți.
Mexican prins la Orșova fără permis de conducere valid pe teritoriul României
La data de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 30 de ani, cetățean mexican, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Orșova, fără a poseda permis de conducere valid pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, permisul de conducere deținut de persoana în cauză era emis de autorităţile americane, nefiind valid pe teritoriul României.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.