Românii care lucrează în sistemul de stat vor avea anul viitor trei zile libere în plus față de cele 15 stabilite deja prin lege, respectiv 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Se dorește, astfel, să se creeze punți între zilele deja libere și weekenduri.
23 ianuarie va fi luni, cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române, 2 iunie va fi vineri, a doia zi după Ziua Copilului, iar 14 august va fi tot luni, cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Astfel, bugetarii vor avea parte de trei minivacanțe a câte 4 zile libere fiecare, în perioada 21 – 24 ianuarie 2023, 1 – 4 iunie 2023, respectiv 12 – 15 august 2023.
Noile zile libere vor trebui recuperate până la sfârșitul fiecărei luni în care sunt acordate, scrie observatornews.ro
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat de Guvern și apoi publicat în Monitorul Oficial.
Zilele libere în 2023, aşa cum este prevăzut în Codul Muncii:
- 1 şi 2 ianuarie;
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
- Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui;
- prima şi a doua zi de Paşti;
- 1 mai;
- 1 iunie;
- prima şi a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun.