vineri, ianuarie 10, 2025

Ultima ora

Sport

21 de străini din zece ţări au murit în busculada de la Seul

Cel puţin 151 de persoane – 97 de femei şi 54 de bărbaţi – au murit într-o busculadă tragică pe străzile Seulului, în timp ce sărbătoreau Halloweenul, dintre care 21 sunt străini, iar între ei se află şi un francez, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, o informaţie confirmată de către o sursă diplomatică cotidianului Le Figaro, citat de News.ro.

De asemenea, doi francezi se află între cei 133 de răniţi, şi au fost externaţi, potrivit sursei diplomatice citate de cotidianul francez. Ambasada Franţei în Coreea de Sud ”le recomandă cetăţenilor francezi din Coreea să intre în contact cât mai rapid cu rudele lor, pentru a le linişti”.

Majoritatea victimelor busculadei au fost identificate ca fiind în vârstă de 20 de ani. Patru dintre victime sunt adolescenţi, potrivit Yonhap. Patru dintre victimele străine sunt iranieni, patru sunt chinezi, iar trei sunt ruşi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între victime se mai află un american, un vietnamez, un norvegian, un srilankez, un kazah, un thailandez şi un austriac.

La puţin timp după anunţarea tragediei, preşedintele francez Emmanuel Macron a trasmis ”un gând plin de emoţie locuitorilor Seulului şi întregului popor coreean”.

”Franţa este alături de voi”, a declarat şeful statului francez. Quai d’Orsay nu a comunicat, pentru moment, moartea vreunui francez în această tragedie.

Foto: captură video

Politica