FIFA a trimis un avertisment scris către Federația Tunisiană de Fotbal, în cadrul căreia s-a menționat că țara africană își poate pierde dreptul de a participa la Cupa Mondială.
FIFA a reclamat faptul că ministrul Tineretului și Sportului, Kamel Daguiche, dorește să schimbe atât liderii din federație, cât și să desființeze Biroul Federal al acesteia.
Conform regulamentului FIFA, orice federație trebuie să își desfășoare independent activitatea, fără a fi influențată de factori externi, inclusiv cei politici, scrie digisport.ro
Iran, una dintre naționalele calificate, ar putea să fie exclusă din competiție, după ce o cerere de suspendare a Federației Iraniene de Fotbal a fost trimisă către FIFA și către președintele Gianni Infantino.
O decizie negativă ar însemna de asemenea și excluderea naționalei de la Cupa Mondială din Qatar, acolo unde Iran este în grupă cu Anglia, Țara Galilor și State Unite.
Demersul intervine în plină mişcare de proteste care a cuprins Iranul din cauza decesului în custodia poliției, pe 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, la trei zile după arestarea ei la Teheran pentru nerespectarea codului vestimentar.
Iranul urma să participe la a şasea sa Cupă Mondială în Qatar.
Opt arene vor găzdui meciurile de la Cupa Mondială de Fotbal Qatar 2022.
Capacitatea arenelor și cum au fost distribuite meciurile:
- Lusail Stadium din Lusail, capacitate de 80.000 de locuri, inaugurat în 2022 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale, finala
- Al Bayt Stadium din Al Khor, capacitate de 60.000 de locuri, inaugurat în 2021 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale
- Al Janoub Stadium din Al Wakrah, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2019 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Ahmad Bin Ali Stadium din Al Rayyan, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Khalifa International Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 1976 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi, finala mică
- Education City Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
- Stadium 974 din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Al Thumama Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 – cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi