luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Rotea, la judecată

Fostul primar al comunei Vitomireşti, Robert Rotea, a fost trimis în judecată de DNA Craiova într-un dosar de corupţie cu un prejudiciu în dauna Ministerului Dezvoltării estimat la peste 29 de milioane lei.

Alături de Rotea, două firme şi alte 12 persoane, administratori şi angajaţi ai unor firme, angajaţi ai Primăriei Vitomireşti, inspectori în construcţii, au fost trimişi în judecată, potrivit unui comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, Robert Rotea este trimis în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, pentru infracţiunile de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave; luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, complicitate la obţinerea ilegală de fonduri, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; complicitate la fals intelectual; instigare la spălare a banilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un om de afaceri, administrator al SC Old & New Construct SRL este trimis în judecată sub control judiciar pe cauţiune pentru infracţiunile de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave; dare de mită; complicitate la obţinerea ilegală de fonduri, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; complicitate la fals intelectual.

Fostul viceprimar al comunei Vitomireşti, Lucian Radu, fost preşedinte al comisiei de recepţie, este trimis în judecată sub control judiciar pentru infracţiunile de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave; fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată; obţinerea ilegală de fonduri, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; două infracţiuni de fals intelectual.

Doi angajaţi ai Primăriei Vitomireşti, membri ai comisiei de recepţie, au fost trimişi în judecată pentru infracţiunile: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave; fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; complicitate la obţinerea ilegală de fonduri, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Au mai fost trimiţi în judecată în această cauză doi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial ăn Construcţii Olt pentru infracţiunile de fals intelectual, complicitate la obţinerea ilegală de fonduri, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, abuz în serviciu.

Dirigintele de şantier, firma care a încheiat contractul de modernizare a drumurilor din Vitomireşti, o altă firmă, precum şi patru angajaţi ai celor două societăţi, au fost de asemenea trimişi în judecată în acest dosar, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, complicitate la obţinerea ilegală de fonduri, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit rechizitoriului, în octombrie 2019 între Primăria Vitomireşti, reprezentantă de edilul Robert Rotea şi şi firma SC Old & New Construct SRL a fost încheiat un contract de execuţie lucrări pentru modernizarea a 83 de străzi din localitate, în lungime totală de 23 de kilometri.

După încheierea contractului cu Primăria Vitomireşti, firma care trebuia să execute lucările a transferat execuţia parţială a acestora prin încheierea unui contract de prestări servicii cu un intermediar însă nu l-a înregistrat în actele oficiale încheiate cu beneficiarul.

„În contextul menţionat mai sus, în perioada 2019-2021, inculpaţii Rotea Ion Robert şi Radu Ion Lucian, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea dispoziţiilor legislaţiei primare şi beneficiind de ajutorul membrilor comisiei de recepţie, ar fi acceptat la plată mai multe facturi emise de societatea SC Old & New Construct SRL, în condiţiile în care lucrările erau neconforme sau neexecutate. Prin aceste demersuri ar fi fost produs un prejudiciu primăriei comunei Vitomireşti în cuantum de 19.073.538 lei (pagubă produsă şi nerecuperată), concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea respectivă. De asemenea, ar fi fost produs un prejudiciu de 29.737.646 lei în dauna Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, reprezentând finanţarea guvernamentală alocată prin FDI în baza unor justificări false pentru lucrări neexecutate sau neconforme”, se arată în comunicatul DNA.

Sursa citată menţionează că fostul primar Robert Rotea ar fi obţinut fondurile necesare realizării proiectului prin depunerea mai multor documente false (puse la dispoziţie de alţi inculpaţi din dosar) la autoritatea de gestionare a fondurilor publice.

DNA mai arată că „în perioada 25 august – 08 octombrie 2021, pentru ‘serviciile’ de mai sus, omul de afaceri, administrator al SC Old & New Construct SRL, ar fi remis, prin intermediar, primarului Rotea Ion Robert, sub forma contravalorii unei locuinţe situate în municipiul Slatina, suma de 1.123.332 lei. Pentru a ascunde adevărata origine a banilor, locuinţa respectivă ar fi fost cumpărată pe numele unuia dintre inculpaţi.”

Până în prezent, primăria comunei Vitomirești nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.

Procurorii au dispus măsuri asiguratorii faţă de toţi inculpaţii, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Olt cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie. 

Politica