duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj. Casa de Cultură a Sindicatelor, jefuită

Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgu Jiu a fost prădată de hoți. Aceștia au furat materiale din recuzita Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“, folosită la o piesă de teatru stradal.

„La data de 26 octombrie, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de un reprezentant al unei instituții de cultură din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că în perioada 21-24 octombrie, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o încăpere a unei instituții publice, de unde ar fi sustras mai multe obiecte de recuzită.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în cadrul unui dosar penal, pentru identificarea autorilor și tragerea la răspundere penală a acestora“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu a fost stabilit încă prejudiciul total, însă directorul teatrului susține că suma se ridică la 2000 de lei.

De ani buni Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu depozitează în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor obiecte de decor și recuzită.

Weekendul trecut, încăperea și geamurile au fost sparte, iar hoții au furat elementele din interior. Dacă nu vor fi recuperate în totalitate, actorii trebuie să le confecționeze din nou, altfel nu vor avea cum să pună în scenă piesa de teatru Toboșarul.

Obiectele de decor și recuzită folosite la piesa de teatru stradal și furate din Casa de Cultură a Sindicatelor au fost confecționate de angajații teatrului care au lucrat luni bune la ele, scrie tvr-craiova.ro

Poliția a deschis un dosar penal și îi caută acum pe hoți.

Politica