Femeie găsită moartă într-o curte din Dănești. În casă, un bărbat avea venele tăiate

Jurnalul Olteniei

Cadavrul unei femei a fost găsit în grădina unei case din în comuna Dănești. Totodată, un bărbat a fost salvat în ultimul moment, după ce a încercat să se sinucidă, după cum notează presafarastapani.ro.

Surse judiciare au declarat, citate de presa locală, că trupul femeii descoperit în curte avea urme de mușcături de câini. Bărbatul pe care o echipă de salvare l-a găsit în locuință și căruia i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, încercase să-și pună capăt zilelor, tăindu-se la mâini, conform sursei citate.

Bărbatul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe, de unde a fost transferat la Psihiatrie. Polițiștii criminaliști au prelevat probe de la fața locului, în acest caz fiind deschis un dosar penal.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol