duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Un urs lovit de mașină, găsit după 12 ore pe marginea șoselei

Un urs a fost rănit grav după ce a fost lovit de o maşină pe drumul naţional 13, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Animalul, care nu se mai poate deplasa, a fost găsit în lăstărişul de pe marginea drumului şi se află în grija Asociaţiei Milioane de Prieteni. Preşedinta acesteia, Cristina Lapis, afirmă că este nevoie de investigaţii medicale pentru ca animalul să primească tratament, să nu mai sufere, relatează News.ro.

Ursul a fost evaluat din punct de vedere medical, iar starea lui este gravă. Animalul este în stare de şoc şi nu mai poate mişca labele pe partea dreaptă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„A fost lovit în plin, iar lovitura este foarte puternică. Animalul este în stare de şoc, îi sunt afectate articulaţiile, nu poate mişca pe partea dreaptă, este contractat. În momentul de faţă e sub analgezice, au fost curăţate rănile vizibile, îl lăsăm o zi sau două să se liniştească, pentru că a fost anesteziat deja o dată, să vedem evoluţia, şi apoi îl vom anestezia pentru a-i face radiografii”, a declarat pentru News.ro fondatoarea sanctuarului pentru urși de la Zărneşti, Cristina Lapis.

Potrivit acesteia, medicii nu ştiu deocamdată dacă animalul a suferit leziuni ale organelor interne.

„Facem tot ce ne stă în putinţă să îi salvăm viaţa”, a precizat Cristina Lapis.

Aceasta a mai spus că, ursul va fi dus la sanctuarul de la Zărneşti, pentru a i se face investigaţii medicale în urma cărora să i se stabilească un diagnostic şi un tratament.

„Sunt peste 12 ore de când suferă. Aşteptăm să ajungă la Zărneşti în seara aceasta, să fie văzut de un medic veterinar, să primească tratament, măcar nişte analgezice, în primă fază”, a declarat Cristina Lapis.

Ursul este un mascul în vârstă de aproximativ trei ani.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:00, pe DN 13, în localitatea Buneşti, unde ursul a ieşit în faţa unei maşini. Şoferul nu a reuşit să evite impactul. 

În urmă cu aproape trei ani, un urs accidentat a fost lăsat să agonizeze pe drumul dintre Sovata şi Praid, traficul fiind restricţionat. Ulterior, animalul a fost ucis, întrucât medicii au decis că rănile sale erau prea grave. La acel moment, poliţiştii au deschis dosar penal, iar prefectul de Harghita a fost demis.

Foto: arhivă

Politica