Un bărbat și-a ucis soția cu trei lovituri de cuțit! Fiul lor a dat alarma

Grosu Claudia
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Motivul halucinant pentru care soțul său i-a luat viața

Crimă îngrozitoare într-un cartier rezidenţial din oraşul Pantelimon. Un bărbat în vârstă de 53 de ani şi-a înjunghiat soţia, o femeie de 49 de ani, iar apoi l-a anunţat pe băiatul lor de doar 14 ani că i-a ucis mama. Băiatul a fost cel care a alertat autorităţile, iar individul a rămas la locul crimei până la sosirea oamenilor legii, conform cancan.ro.

Cei care îi cunosc spun despre ei că formau o familie liniştită care nu a făcut niciodată probleme. Potrivit observatornews.ro ieri, în jurul prânzului cei doi au început să bea şi să asculte muzică în foişorul din curtea casei. La un moment dat, femeia a intrat în locuinţă, iar în jurul orei 19 a ieşit ca să dea muzica mai încet. Bărbatul le-a povestit poliţiştilor la audieri faptul că gestul soţiei lui l-a enervat foarte tare, din acest motiv a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de trei ori în zona pieptului, iar ulterior l-a anunţat pe fiul său.

În momentul producerii crimei, copilul era în casă. Nu i-a trecut vreo secundă prin gând că tatăl său este capabil de un astfel de gest. Din nefericire, salvatorii nu au putut să mai facă nimic pentru a-i salva viaţa femeii. La locul crimei, oamenii legii au găsit mai multe sticle de alcool goale.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol