Filmarea a fost postată pe pagina de Facebook a Poliției cu mesajul: ”Revenim în curând cu partea a doua”
Un tânăr s-a filmat în timp ce se urca pe capota unei mașini de poliție. Cu toate acestea, nu a făcut cea mai bună alegere atunci când a postat imaginile pe TikTok. Polițiștii au aflat imediat vestea, iar individul a fost identificat.
În imagini se vede cum tânărul se urcă pe capota mașinii de poliție, parcată undeva la marginea unui drum intens circulat, și de acolo le dă o replică polițiștilor: ”Șmecher, frate, n-aveți ce să ne faceți”.
Filmarea a fost postată pe pagina de Facebook a Poliției Iași cu mesajul: ”Revenim în curând cu partea a doua”. Textul sugerează faptul că bărbatul care a avut îndrăzneala să urce pe autoutilitară a fost prins și va suporta consecințele.
„La data de 15 octombrie a.c, ca urmare a apariției unor imagini pe rețea de socializare, în care un bărbat este urcat pe o autospecială de poliție, polițiștii doljeni s-au sesizat din oficiu, fiind efectuate verificări pentru stabilirea situației de fapt.
Din primele verificari, s-a stabilit că, în cursul zilei de ieri, autospeciala a fost predată reprezentaților unui service auto autorizat, din Craiova, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice. Verificarile sunt continuate de polițiști în vederea identificării bărbatului în cauză și luării măsurilor legale care se impun”, potrivit IPJ Dolj.
În urma acestei întâmplări postate pe pagina de Facebook „Atenție Poliția Iași”, comentariile n-au încetat să apară: „Ami pare rău la domnii polițiști!!”, „Sper ca următoarea parte e cu bătaia luată”, „Nu înțeleg ce gândesc aceste personaje când se urca pe o mașină,fie ea și de politie. Te face mai bărbat sau mai important? Dacă asta e nivelul nostru atunci vai de noi”.