Dolj. Bărbat reținut pentru săvârșirea a 6 infracțiuni la regimul rutier

Jurnalul Olteniei

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Rojiște, este cercetat pentru săvârșirea a 6 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice, respectiv trei pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și trei pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.

”În seara zilei de 13 octombrie a.c., polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani, din comuna Rojiște.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea a 6 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice, respectiv trei pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și trei pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, la data de 18 aprilie a.c., bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, în comuna Rojiște, având dreptul de a conduce vehicule suspendat și cu o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 20 mai a.c., acesta a fost depistat pe D.N. 55, în comuna Teasc, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce vehicule suspendat și cu o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

- Advertisement -

În ziua de 12 octombrie a.c., bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în comuna Ghercești, având dreptul de a conduce vehicule suspendat și cu o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cele trei situații conducătorul auto a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

”În baza probatoriului administrat, seara trecută, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, se mai arată în comunicatul poliției.

În cursul zilei de vineri, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol