Târgujienii vor avea două noi baze sportive pentru fotbal

Jurnalul Olteniei
1 Min Read

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că târgujienii se vor bucura de două noi baze sportive pentru fotbal: una la Preajba, în zona grădiniței de acolo, cealaltă la Bârsești.

Sunt două terenuri de fotbal ce vor fi folosite de CSM pentru grupele D și E de juniori, de alte cluburi sportive din municipiu, dar și de copiii și cetățenii din zonă. Cele două baze se amenajează cu teren sintetic, vor beneficia de iluminat modern, sistem de drenaj și vor fi împrejmuite”, spune edilu.

În acest moment, CSM Târgu Jiu are 5 grupe la secția de fotbal, dar de anul viitor va avea 7. Având în vedere și numărul tot mai mare de entități sportive și de tineri interesați de sport, primarul orașului spune că va continua să investească în infrastructură și să creeze tot mai multe baze sportive.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Încurajăm sportul și creăm condiții în acest sens, îndrumăm copiii să practice disciplinele pe care le iubesc și le netezim drumul către performanță”, a mai declarat Marcel Romanescu.

Share This Article