luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„Mi-a scăpat copilul în cap, la naștere”. Noi acuzaţii la adresa medicului de la Polizu

Noi acuzații în cazul medicului care ar fi lăsat să moară un nou-născut prematur în maternitatea Polizu din Capitală. O familie dezvăluie că, în urmă cu cinci ani, doctorul Florian Robe le-ar fi scăpat copilul în cap, pe podeaua sălii de nașteri.

În mod cinic, ar fi spus că de vină a fost mama, pentru că a expulzat bebeluşul prea rapid. 

„Domnul Florian Robe mi-a scăpat copilul în cap, la naștere. Nu a reușit să îl prindă, acuzându-mă pe mine că am expulzat rapid. Singura reacție pe care a avut-o dânsul a fost: Of, copilul! Of, a căzut…”, povesteşte mama.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Atunci, femeia ar fi fost descurajată de medicii de la Polizu să vorbească public despre incident, scrie observatornews.ro Şocată şi traumatizată, mama a preferat să se ocupe de copil, mai ales că a trebuit să-i urmărească evoluţia prin controale regulate la Neurochirurgie.

 „Ieri, când am văzut știrea, am izbucnit în lacrimi și nu m-am putut controla. Retrăiesc momentele de atunci și e groaznic. În principiu, credeți-mă, am zis că nu vreau nimic. Vreau doar ca copilul meu să fie sănătos și atât”, adaugă ea. 

La acea vreme, părinții au depus o plângere penală pe numele doctorului, dar instanța a decis că vina îi aparține tot mamei. 

„Nu știu cum poți să găsești ca fiind vinovată o persoană care naște și oricum este în chinurile nașterii și este sedată”, a declarat Adrian Cuculis, avocat.

Apariţia în presă a cazului fetiţei aruncate la gunoi de acelaşi medic a determinat-o pe mamă să vorbească. Imaginile în care Maria, micuța supraviețuitoare născută în 2019 la maternitatea Polizu, se zbate pentru viaţă au şocat o ţară întreagă. Bebeluşul ar fi fost fi condamnat la moarte, pentru că s-a născut prematur.

 „Doctorul nu a vrut să-i dea nicio şansă la viaţă. A spus că nu are rost să ocupe incubatorul cu ea. Şi a preferat mai bine, după ce eu l-am născut, să-l bage într-un sac, legat la gură şi pus într-o caserolă cu capac 12 ore”, povesteşte mama Mariei.

Medicul ar fi fost acuzat inclusiv de alte cadre medicale, colegi din maternitatea Polizu. Dar vine în continuare la spital. 

„Numai dacă este pus sub acuzare se poate lua o măsură administrativă”, susţine dr. Oana Toader, manager Polizu. 

„În momentul de faţă este o anchetă penală în curs”, a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Reamintim că, parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis vineri, un comunicat în care apar acuzațiile procurorilor împotriva medicului ginecolog Florian Robe de la Spitalul Polizu.

Procurorii îl acuză pe medic că, în urmă cu trei ani, a refuzat în mod nejustificat să acorde îngrijiri medicale unei fetițe născute prematur, timp de 12 ore deși personalul medical cu care a intrat în contact i-a semnalat că bebelușul prezenta semne vitale, se arată în comunicatul Parchetului.

După naștere fetița născută prematur a fost pusă într-o cutie cu capac și aruncată într-un sac. 12 ore mai târziu, aceasta a fost găsită încă în viață de o asistentă care a anunțat un medic. Femeia a filmat copilașul aflat în cutie și i-a mărturisit totul mamei fetiței.

”Nu a vrut să-mi spună, dar nu putea trăi cu minciuna aceasta, să zic așa. Mi-a povestit că în dimineața de 25 aprilie, intrând de serviciu a mers în camera în care ele strâng acolo gunoaie, să meargă să ia gunoaiele să le arunce. Într-o caserolă a zis că ar fi auzit un foșnet.

A luat capacul de la caserola aceea, deja sacul se mișca, a deschis sacul, deja fetița a început să plângă când ea a deschis sacul și, vă dați seama, că a rămas uimită. A sunat pe doctorul Robe, i-a spus că este un copil care plânge într-un sac.  Acesta, fără scrupule, îi spune: adu-l la mine să-i tai din buric, ca să moară”, a mărturisit Marina Pletoiu, mama fetiței, potrivit stirileprotv.ro.

Politica