Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o alertă privind unele siropuri pentru copii împotriva tusei şi răcelii produse de laboratorul indian Maiden Pharmaceuticals care ar fi putut provoca decesul a 66 de copii în Gambia şi care au fost distribuite şi în alte ţări, transmite AFP.
Președintele Gambiei, Adama Barrow, a ordonat vineri, 7 octombrie, măsuri de protecţie împotriva importului de medicamente care nu corespund standardelor şi crearea unui laborator de control, după moartea misterioasă a zeci de copii.
Acesta a precizat că 66 de copii au murit în ultimele trei luni din cauza insuficienţei renale acute şi că siropurile ar putea fi cauza acestor decese.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat miercuri că agenția ONU investighează decesele cauzate de leziuni renale acute, ancheta fiind făcută împreună cu autoritatea de reglementare a medicamentelor din India și cu producătorul de sirop de tuse din New Delhi, Maiden Pharmaceuticals, scrie hotnews.ro
Agenția de sănătate a ONU a informat agenția de medicamente din India despre decesele produse la sfârșitul lunii trecute, după care autoritatea de reglementare a început o investigație împreună cu autoritățile de stat și cu OMS.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că analizele de laborator ale siropului de tuse Maiden au confirmat cantități „inacceptabile” de dietilen glicol și etilenglicol, care pot fi toxice și pot duce la leziuni renale acute.
Maiden a fabricat și a exportat siropul doar în Gambia, au declarat surse din ministerul indian.
Conform site-ului său, Maiden are două fabrici de producție, în Kundli și Panipat, ambele lângă New Delhi, și a înființat recent o alta. Are o capacitate anuală de producție de 2,2 milioane de sticle de sirop, 600 de milioane de capsule, 18 milioane de injecții, 300.000 de tuburi de unguent și 1,2 miliarde de tablete. Compania menționează că își vinde produsele în țară și că exportă în țări din Asia, Africa și America Latină.
Sursele din Ministerul indian al Sănătății au declarat pentru Reuters că țările importatoare testează de obicei astfel de produse înainte de a permite utilizarea.
Conform OMS, produsele Maiden – Promethazine Oral Solution, Kofexmalin Baby Cough Syrop, Makoff Baby Cough Syrop și Magrip N Cold Syrop – ar fi fost distribuite în altă parte prin piețe informale, dar au fost identificate doar în Gambia.