Un tânăr de 24 de ani din Balș, județul Olt a fost depistat de polițiștii craioveni în timp ce conducea pe strada Calea București aflându-se sub influența cocainei și a cannabisului. Șoferul a fost percheziționat și asupra lui au mai găsit și alte substanțe. Acesta s-a ales cu dosar penal.
„În noaptea de 27/28 septembrie, ora 03:45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control, pe strada Calea Bucureşti, din municipiul Craiova, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din oraşul Balş.
Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament deviant, poliţiştii l-au testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină şi cannabis.
De asemenea, în urma controlului efectuat în autoturism, poliţiştii au descoperit un plic transparent ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă şi o țigară confecționată manual. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea de droguri de risc, pentru consum propriu şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Plicul cu substanţa de culoare albă şi țigară confecționată manual au fost ridicate de poliţişti, urmând să fie înaintate unităţii competente cu continuarea cercetărilor”, conform IPJ Dolj.