Olt. Femeie din Găneasa, înecată într-un canal

Nica Alexandru
1 Min Read

O femeie în vârstă de 81 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt a fost găsită decedată într-un canal. Ploițiștii prezenți la fața locului susțin că femeia s-ar fi înecat și au deschis o anchetă în acest sens. Trupul femeii a fost transportat la morga SJU Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 81 de ani, din comuna Găneasa, ce ar fi plecat de la domiciliu în data de 21 septembrie 2022, fără a mai reveni, s-ar fi înecat într-un canal, din aceeași localitate.

Trupul femeii a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, conform IPJ Olt.

Distribuie acest articol