Un primar vrea să-i testeze antidrog pe elevii liceului din comuna pe care o conduce așa că, a cumpărat un aparat de testare antidrog, similar cu cele folosite de Poliție.
Deși inițiativa lui nu are deocamdată un suport legal, Doru Crișan, primar în Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, mizează pe sprijinul părinților. Vrea să strângă semnături pentru a putea face periodic controale.
Conform publicației locale Bistriteanul.ro, aparatul a costat în jur de 20.000 de lei.
Crișan nu știe exact cum se pot face controalele, dar presupune că varianta cea mai bună ar fi o colaborare între asistenții medicali de la școală și poliția locală. Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din localitate ar fi unitatea de învățământ vizată.
„Aici învață elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a. Nu știu, încă nu am gândit clar ce facem, dar eu cred că cea mai bună soluție ar fi prin asistenții medicali, care verifică săptămânal copiii în școală. Bineînțeles, însoțiți de poliția locală. Toți copiii îs în clasă, iar testul dă dacă-i drogat sau nu, dacă s-a drogat sau nu s-a drogat. Controale inopinate, da”, a mai spus primarul.
Doru Crișan nu are date exacte despre consumul de droguri din Prundu Bârgăului. „E îngrijorător și când vorbim de viețile a doi sau trei copii. Cred că merită să încercăm să-i aducem pe drumul cel bun”, a spus Crișan, pentru Libertatea.
”Nu știu ce fel de droguri se consumă. Din informațiile noastre e acea sare de baie sau ceva de genul, care afectează foarte tare creierul. Copiii nu au bani mulți și atunci folosesc tot felul de sintetice care îi afectează foarte mult”, a spus primarul.
În martie, PNL a înregistrat la Senat un proiect legislativ iniţiat de deputații PNL Laurenţiu-Dan Leoreanu şi Ioan Cupşa şi susţinut de alţi 14 colegi de partid, care crește pedepsele cu închisoarea pentru consumatorii de droguri și traficanți. Proiectul a fost adoptat de Senat şi urmează să fie votat de Camera Deputaţilor, for decizional.
Iniţiativa legislativă este motivată printr-un text plagiat dintr-un articol publicat în urmă cu trei ani pe site-ul unui centru penticostal de tratare a dependenței de droguri. După festivalul Saga din București, 23-25 iunie, unde un tânăr a murit în urma consumului de droguri, şi ministrul de interne, Lucian Bode, a anunţat că porneşte o campanie prin care Poliția să identifice șoferii aflați sub influența substanțelor interzise.
La începutul lunii august, Poliţia Română a comunicat, la solicitarea Libertatea, că peste 3.500 de şoferi au fost depistaţi sub influența substanțelor psihoactive din 2020 până la jumătatea anului 2022.