Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat faptul că Ramona Nodea, administratorul public al Primăriei, a demisionat din funcție. Conform spuselor edilului, Nodea va lucra în mediul privat, demisia fiind o alegere personală a acesteia.
Autoritățile locale din Târgu Jiu fac demersurile necesare pentru vacantarea postului și pentru găsirea unui administrator public, în cel mai scurt timp.
„Doamna Ramona Nodea și-a înaintat demisia din funcția de administrator public al Municipiului Târgu Jiu. Hârtia este pe biroul meu și vom face toate demersurile necesare încât să vacantăm acest post. Nu vreau să fac foarte multe aprecieri, apreciez tot ce a făcut Ramona, însă, presiunea pe care o avem când intrăm în viață publică nu este pentru toată lumea. Ramona nu și-a dorit niciodată vizibilitate dar am apreciat tot ce a făcut. Am primit solicitarea de încheiere a contractului pe cale amiabilă. Din ceea ce știu, doamna Nodea va merge în mediul privat. Ramona nu a plecat din cauza unor eventuale înțelegerile pe care să le am eu cu altcineva, nici din cauza mea, pe fondul unor discuții. A plecat pentru că așa și-a dorit”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu la un post de televiziune.