luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ministerul Sănătăţii: Pacienţii să se informeze în legătură cu utilizarea corectă a medicamentelor

Ministerul Sănătăţii îi îndeamnă pe pacienţi şi aparţinătorii acestora să se informeze cu privire la modul de utilizare corecta a medicamentelor şi să conştientizeze importanţa achiziţionării acestor produse numai din surse autorizate. Recomandările au fost făcute cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, care s-a celebrat sâmbătă, tema din acest an fiind utilizarea sigură medicamentelor.

MS mai atrage atenţia asupra achiziţionării medicamentelor online, din surse neautorizate, care creşte riscul de a intra în posesia unor produse falsificate. Aceste produse neautorizate ar putea să nu fie evaluate corespunzător din punct de vedere al calităţii, siguranţei şi eficacităţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare de la nivelul Uniunii Europene.

„Utilizarea eronată a medicaţiei afectează milioane de pacienţi în întreaga lume, iar costurile cauzate de neglijarea siguranţei pacientului reprezintă o povară pentru toate sistemele de sănătate. Este important sa acordam atenţie atât locului de unde achiziţionăm medicamentele cât şi modului in care sunt administrate, potrivit indicaţiilor medicului”, precizează comunicatul MS, citat de psnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica