marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Carnea de porc devine tot mai scumpă în România: „Este o realitate cruntă”

Unul dintre cei mai mari fermieri din România, Dimitrie Muscă, avertizează că preţul cărnii de porc s-ar putea dubla în următoarea perioadă, din cauza scumpirii energiei, a furajelor şi din cauza pestei porcine africane, care a redus efectivele de animale, iar în ţară s-ar mai produce doar 15% din consumul de carne.

„Principala cauză sigur că este creşterea preţurilor furajelor, dar nu mai puţin creşterea preţului la energia electrică şi la gazul metan care se foloseşte în agricultură, mai ales acolo unde avem industrializare, pentru că abatorizare, fabrică de lapte, pâine, nu se pot face fără gaz. Preţul porumbului a crescut la 1,5 – 1,6 lei, dar nu este la cel mai înalt nivel la care ar urma să fie”, a spus directorul Combinatului Agroindustrial (CAI) Curtici, Dimitrie Muscă.

În cazul cărnii de porc, fermierul a spus că o altă cauză majoră pentru scumpirile care au avut loc şi vor urma este pesta porcină africană, care a redus efectivele de porci din România, iar „la ora actuală se importă circa 85% din carnea de porc consumată în România”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Directorul CAI Curtici consideră că autorităţile nu a luat măsuri suficiente pentru a se combate pesta porcină, iar porcii mistreţi sunt în continuare principalul vector de răspândire a bolii.

„Nu au făcut dezinfectare, nu au făcut îngroparea cadavrelor din pădure (ale porcilor mistreţi – n.r.). Toate ţările din Europa fac goană pentru a distruge şi a preîntâmpina răspândirea pestei porcine africane, la noi mistreţul s-a dovedit foarte clar că a fost vectorul cel mai important. Nu gospodăriile populaţiei au fost cel mai important vector, pentru că la gospodării se intervine foarte uşor, repede vin DSV-urile şi omoară porcii şi au rezolvat problema. Dacă n-ar mai fi acest vector care este mistreţul, în mod sigur am putea stăpâni această treabă”, a spus Muscă, potrivit Agerpres.

El crede că „singura şansă” este ca populaţia de mistreţi să fie „distrusă în totalitate”, iar repopularea să se facă după câţiva ani, când pesta a dispărut complet din România.

În 2021, peste 20.000 de porci dintr-o fermă a CAI Curtici au fost ucişi preventiv din cauza pestei porcine africane.

„Am repopulat, am făcut investiţii de 10 milioane de lei în complex, dar acum eu ce garanţie am că nu vine la mine din nou pesta? Pentru că mistreţi sunt. În această săptămână, la 15 kilometri de sediul nostru s-a împuşcat un porc mistreţ”, a spus fermierul.

El a declarat că „preţul cărnii de porc se va dubla” şi „se va ajunge ca un cotlet sau ceafă să fie 40 lei kilogramul, unde era 20 – 22 de lei”.

„Se va duce (preţul – n.r.) pentru că noi nu mai avem (carne – n.r.) dacă noi astăzi mai producem 15%, este o realitate cruntă”, a spus Muscă.

CAI Curtici gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate.

Politica