miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul alb-albastru Antoine Conte, arestat în Israel!

Jucător al CSU Craiova în sezonul trecut, Antoine Conte are din nou probleme cu legea.

Antoine Conte, fundașul de bandă care a fost legitimat până în vară la CSU, a fost arestat la domiciliu în Israel. După plecarea din Bănie, jucătorul a ajuns în curtea celor de la Hapoel Tel Aviv. Însă revenirea lui Conte în Israel nu a fost de bun augur. Fundașul a fost arestat la domiciliu pentru violență domestică, după ce vecinii au alertat autoritățile din cauza bătăilor pe care i le-ar fi administrat partenerei sale de viață.
Antoine Conte a recunoscut în fața anchetatorilor că au existat certuri între el și partenera sa de viață, dar a ținut să menționeze că nu s-a ajuns la agresiune fizică. Fotbalistul a fost arestat la domiciliu și a primit ordin de restricție, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de fosta iubită. Fundașul de bandă dreaptă a primit, însă, o dispensă, astfel că își poate părăsi locuința pentru a merge la antrenamente. Avocatul fotbalistului s-a declarat mulțumit de hotărârea luată de autorități: „Judecătorii au considerat de cuviință să echilibreze diversele interese și au ajuns la o decizie potrivită, admițând recursul pe care l-am depus”.

Politica