11 septembrie 2001, ziua care a schimbat lumea! Aproape 3.000 de oameni și-au pierdut viața în urma atentatelor de la World Trade Center

Jurnalul Olteniei
3 Min Read

Duminică se împlinesc 21 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Atentatele care au schimbat lumea s-au soldat cu aproape 3.000 de morți și au determinat Statele Unite ale Americii să se angajeze într-un lung război în Afganistan pentru a-i alunga de la putere pe talibani care, la acel moment, găzduiau și îi protejau pe autorii atacurilor.

Patru avioane de pasageri au fost deturnate pe 11 septembrie 2001. Două au lovit turnurile gemene World Trade Center – WTC, din New York, unul s-a prăbuşit peste o clădire a Pentagonului, în apropiere de Washington DC, iar al patrulea, pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii au ripostat față de planurile teroriştilor.

20 de ani mai târziu, Războiul din Afganistan, cel mai lung război al SUA, s-a încheiat cu retragerea trupelor americane și cu revenirea la putere a fundamentaliștilor.

Pe 11 septembrie 2001, la ora locală 8.46 (15.45 – ora României), un avion de pasageri Boeing-767 al companiei American Airlines loveşte unul dintre turnurile gemene de 110 etaje al complexului World Trade Center din New York (Turnul de Nord), toate persoanele aflate la bord murind pe loc, scrie Agerpres.

În aceeaşi zi, la ora 9.03, un al doilea avion deturnat, un Boeing-737 al companiei United Airlines (zbor 175), loveşte cel de-al doilea turn – Turnul de Sud, provocând moartea tuturor pasagerilor de la bord.

Un al treilea avion se prăbuşeşte în Pentagon la ora locală 9.37, toţi pasagerii de la bord fiind ucişi instantaneu, alături de civili și militari din clădire. La ora 10.03, în apropiere de Shanksville, Pennsylvania, 40 de pasageri şi membri ai echipajului de la bordul zborului 93 al United Airlines au murit, atunci când avionul s-a prăbuşit într-un câmp.

Au murit atunci 2.977 de oameni (2.996 victime din 90 de țări, inclusiv cinci români+ 19 teroriști sinucigași).

Cetăţenii americani de origine română, care au murit în acea zi neagră pentru omenire sunt:

  • Eugen Gabriel Lazăr;
  • Corina şi Alexandru Liviu Stan (soț și soție);
  • Joshua Poptean
  • Ana Fosteris.

Printre cei decedați s-au numărat 246 de pasageri din cele patru avioane, 2.603 de morți în New York (în clădiri și la sol), 125 la Pentagon, dar și 343 de pompieri, 72 de polițiști și 55 de militari. Alte 24 de persoane sunt încă date dispărute.

Distribuie acest articol