CSU Craiova caută cu disperare un vârf de careu, după accidentarea lui Koljic. Ultimul jucător aflat în vizorul oltenilor, atacantul Lukassen, a fost deturnat în Giulești.
Accidentarea lui Elvir Koljic, atacantul de porțelan al oltenilor, a dat peste cap planurile lui Rădoi, care a cerut de urgență aducerea unui vârf care să-l înlocuiască. Conducerea oltenilor s-a orientat spre Lukassen, atacantul care a avut tangență cu Liga 1, și care este liber de contract.
Olandezul vândut de Hagi la Kayserispor pentru 800.000 de euro a stârnit și interesul celor de la Rapid București, care-l văd drept concurentul perfect pe post pentru Marko Dugandzic, susține jurnalistul Decebal Rădulescu.
„Probabil să mai vedeți achiziții zilele viitoare, și-a revenit și Vojtus după accidentare. Mi-aș dori să am cei mai buni jucători din lume, ca orice antrenor, dar câteodată nu se poate”, a spus Adrian Mutu.
Giuleștenii vor evolua în acest weekend contra celor de la FCU Craiova.