sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Românii din afara țării care sunt afectați de criza Blue Air, repatriați

Cetățenii români aflați în străinătate, afectați de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, își pot notifica situația și se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (click pe link pentru datele de contact https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa [email protected].

Important! În cazul grupurilor de turiști, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular, informațiile obținute de aceasta urmând a fi diseminate și celorlalți cetățeni români din grup.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți seară, la Antena3, că miercuri Guvernul va avea o ședință de la ora 10:00 pentru a adopta o hotărâre de guvern prin care Tarom să primească banii necesari repatrierii românilor afectați de anularea zborurilor Blue Air de pe aeroporturile din afara țării.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aproximativ 3.000 de cetățeni români sunt blocați pe aeroporturi din cauza suspendării zborurilor Blue Air. Aceștia nu vor plăti costul repatrierii, fiind suportat de statul român.

„Premierul Nicolae Ciucă a convocat în această seară celula de criză la nivelul Guvernului pentru a urgenta rezolvarea situației românilor afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air. Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în țară a cetățenilor aflați pe aeroporturi care se află în afara granițelor. În acest sens, românii își pot anunța prezența și pot solicita sprijin de la secțiile consulare de la ambasadele noastre din țările respective. Totodată, în această seară a fost activat un număr unic al call-centerului gestionat de MAE. Acesta număr unic va fi publicat și pe pagina Guvernului și a MAE. Este numărul de telefon la care cetățenii români aflați pe aeroporturi din afara țării noastre, își pot semnala prezența și pot solicita asistență consulară și de asemenea să solicite sprijin pentru a ajunge acasă: 0040751084537. După ce vor fi centralizate datele cetățenilor români afectați de suspendarea zborurilor Blue Air în aeroporturi din afara țării, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii de peste graniță să ajungă acasă în siguranță. Toate celelalte măsuri de asistență consulară pe care MAE le gestionează sunt deja activate, ca atare trebuie doar ca cetățenii români afectați de suspendare să își semnaleze prezența de pe teritoriul altor state”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Blue Air are datorii semnificative şi faţă de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dar ne-am luat anumite garanţii că vom recupera aceste sume, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.

„Blue Air are datorii la aeroport, dar acesta nu a fost un motiv pentru anularea acestor curse. Au fost acumulate în ultimii ani şi sunt semnificative. Noi ne-am luat anumite garanţii, astfel încât să fim siguri că ne vom recupera aceste datorii”, a spus Iordache, răspunzând unei întrebări din partea presei, conform Agerpres. De asemenea, el a admis că Blue Air va trebui să plătească tariful de parcare pentru aeronavele care nu s-au mai ridicat de la sol, indiferent de motiv.

„Şapte avioane nu au plecat în cursă. Aceste avioane urmau să vină şi să plece într-o altă cursă, deci alte şapte curse anulate, dar o parte dintre ele sunt efectuate cu acelaşi avion, iar o parte cu alte avioane. Cert este că platforma este mai aglomerată ca de obicei, dar aceasta este o situaţie pe care noi o gestionăm şi avem back-up, avem plan de contingenţă, astfel încât să nu fie afectate şi zborurile celorlalte companii aeriene, să nu fie afectaţi şi alţi pasageri. (…) Orice companie aeriană doreşte să aibă avioanele în aer şi nu la sol, pentru că în aer produc bani, la sol consumă. Evident că orice aeronavă staţionează pe platformă plăteşte acel tarif de parcare indiferent de motivul staţionării”, a explicat el.

Potrivit reprezentantului CNAB, pasagerii care trebuiau să zboare cu aeronavele Blue Air au primit alimente şi apă din partea agentului de handling, iar după ce au ajuns la terminalul Plecări au intrat în grija companiei aeriene, care a oferit fiecăruia, în funcţie tipul de bilet pe care-l avea, returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-şi continue drumul într-una din zilele viitoare.

„Pasagerii au fost supăraţi, evident pentru anulare, dar nu recalcitranţi. Au înţeles care este situaţia şi s-au comportat foarte bine. Au primit alimente şi apă din partea agentului de handling. În caz că va fi nevoie, suntem şi noi pregătiţi să le oferim ceva asemănător. Cert este că aceştia, după ce au ajuns la terminalul de plecări, au intrat în grija companiei aeriene, care a oferit fiecăruia în funcţie de ce tip de bilet avea şi în funcţie de ce condiţii erau menţionate în acel bilet returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-şi continue drumul într-una din zilele viitoare. Trebuie precizat că biletul este un contract între pasager şi compania aeriană, aşa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părţi. Noi, cei de la aeroport, doar ne asigurăm pe cât posibil că cele două părţi îşi îndeplinesc îndatoririle, respectiv că pasagerii vor trece prin toate controalele necesare anterior zborului, iar compania aeriană direct sau prin intermediul agentului de handling propriu oferă serviciile pe care s-a obligat să le ofere prin vânzarea biletului. Obligaţia companiei aeriene prin intermediul agentului de handling a fost să le ofere asistenţă, alimente, apă şi să-i conducă şi cu sprijinul nostru în zona publică a terminalului, împreună cu bagajele”, a precizat Iordache.

Politica