vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Caracal. O clădire a Armatei devine Clubul Pensionarilor

Un imobil dezafectat de pe strada Cuza Vodă din Caracal, care aparține Armatei Române va deveni „Club al Pensionarilor”. Proiectul se află pe masa Guvernului, urmând ca acesta să fie votat în ședința de azi. Propunerea a venit din partea Consiliului Local (CL) Caracal și după ce a trecut prin analiza Prefecturii Olt, a ajuns la Guvern. Conform informațiilor din proiect, clădirea este una dezafectată, care nu mai poate servi Armatei. Edificiul ar urma să devină Club al Pensionarilor în termen de 5 ani de la preluarea de către Municipalitate.

„Consiliul Local al Municipiului Caracal, județul Olt a solicitat Guvernului, prin Hotărârea nr. 87/2022, trecerea imobilului 623, înscris în CF nr. 50404 a municipiului Caracal, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Caracal în vederea realizării obiectivelor de investiții „Club al Pensionarilor” și „Secție anexă a Centrului Cultural Municipal Caracal”, cu fonduri din bugetul local sau alte surse de finanțare legal constituite, într-un termen de 5 ani de la preluarea imobilului. Instituţia Prefectului – Judeţul Olt a exercitat controlul de legalitate asupra Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caracal nr. 87/2022, în conformitate cu prevederile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, nefiind identificate elemente de nelegalitate, care să determine atacarea hotărârii sus menționate, instanța de contencios administrativ, potrivit scrisorii cuprinse în documentaţia justificativă aferentă proiectului de act normativ. Întrucât imobilul 623 a fost dezafectat, ca urmare a continuării procesului dereorganizare şi restructurare a Armatei României și nu-şi mai poate menţine destinaţia specifică domeniului apărării
naționale, Ministerul Apărării Naţionale a fost de acord cu trecerea imobilului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 la proiectul de act normativ, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Caracal, pentru realizarea obiectivelor de investiţii asumate de Consiliul Local al Municipiului Caracal prin Hotărârea nr. 87/2022″, se arată în proiectul Guvernului.

Imobilul are o valoare actuală estimată la aproximativ 42.500 de lei și în afară de
Club al Pensionarilor, acesta va avea și rolul de „Secție anexă a Centrului Cultural Municipal Caracal”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica