Inspectorii ITM Olt au efectuat, în luna august, peste 160 de controale societălilor care își desfășoară activitatea în domenii precum construcții, comerț cu amănuntul, transport rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
Conform gazetaoltului.ro, în cursul lunii trecute, au fost înregistrate 14 accidente de muncă, soldate cu 13 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă și o persoană decedată în timpul programului de lucru, fapt pentru care a fost deschis un dosar de cercetare.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 177 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic.
Pentru deficiențele constate s-au aplicat 81 de avertismente.