sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Danemarca susține aderarea României la Spațiul Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni că și Danemarca se alătură statelor care susțin aderarea României la Spațiul Schengen, după o întrevedere cu ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în țara noastră.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, luni, pe ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România, Uffe Balslev, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Potrivit unui comunicat MAE, întrevederea a oferit prilejul unei evaluări a stadiului relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Danemarcei, care se află la un nivel foarte bun, ministrul afacerilor externe exprimând dorința României de consolidare a dialogului politico-diplomatic și sectorial.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În planul cooperării economice, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a încurajat extinderea prezenței companiilor daneze în România, precum și intensificarea contactelor directe între cele două medii de afaceri la nivel central și local, având în vedere valoarea adăugată pe care aceste demersuri o pot aduce relației bilaterale în ansamblu. Ministrul Bogdan Aurescu a făcut referire la îndeplinirea de către țara noastră a condițiilor de aderare la spațiul Schengen și a evocat eforturile depuse pentru gestionarea celor peste 2,2 milioane de refugiați ucraineni care au trecut frontiera României, precum și mesajele pozitive în sprijinul aderării României la spațiul Schengen formulate recent de o serie de parteneri europeni.

În acest cadru, a menționat că România contează în continuare pe sprijinul părții daneze în îndeplinirea acestui obiectiv deosebit de important pentru țara noastră.

La rândul său, ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România a exprimat sprijinul deplin al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen. În plan securitar, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea pentru decizia Danemarcei de participare la cooperarea europeană în domeniul apărării, ceea ce va contribui la creșterea profilului UE ca actor relevant în gestionarea crizelor cu care se confruntă. Cei doi oficiali au evidențiat cooperarea româno-daneză foarte bună la nivelul UE și NATO și importanța menținerii unei coordonări strânse, de relevanță deosebită, în special în actualul context complicat de securitate. În acest registru, a fost realizat un schimb de opinii privind provocările de ordin economic, energetic, alimentar şi securitar cu care se confruntă UE ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă. În context, șeful diplomației române a prezentat detalii ale sprijinul acordat de România Ucrainei, cu accent pe asistența umanitară oferită refugiaților ucraineni și facilitarea transportului de grâne.

La finalul întrevederii, șeful diplomației române l-a asigurat pe interlocutor de întreg sprijinul autorităților române și al Ministerului Afacerilor Externe în derularea activității sale viitoare și i-a urat succes deplin în realizarea mandatului său în România.

De-a lungul timpului, unele țări din UE, printre care și Germania și Franța, nu au susținut aderarea României, dar și-au exprimat sprijinul în ultima vreme. Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat săptămâna trecută că România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a fi membru cu drepturi depline, însă se pare că ultimul stat important care încă nu a dat undă verde este Olanda, scrie digi24.ro Și alți oficiali din UE și-au exprimat susținerea pentru aderarea României, iar Parlamentul European a votat în mai multe rânduri pentru acest lucru. La vizita sa din iunie în România, președintele Franței, Emmanuel Macron spunea, de asemenea, că „Franța e alături de România” în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen.

România îndeplinește de mai mult de 10 ani criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen, însă aderarea ei a fost blocată de mai multe ori la nivel politic, în Consiliul European, chiar dacă Parlamentul European și Comisia Europeană au susținut România. Unii lideri din UE au invocat ani la rând problemele cu justiția și corupția pentru a bloca aderarea României la Schengen.

Printre statele care s-au opus aderării României la Schengen s-au numărat, de-a lungul anilor, chiar Germania, Franța, dar și Olanda. Germania și Franța și-au declarat, între timp, susținerea pentru România. Olanda a rămas, în schimb, sceptică cu privire la aderarea noastră la Schengen.

În prezent la spațiul Schengen au aderat 26 de țări. Dintre acestea, patru nu fac parte din Uniunea Europeană: Norvegia, Islanda, Elveția și Lichtenstein. România a parcurs cu succes toate etapele premergătoare aderării. Însă decizia finală privind intrarea României în Schengen trebuie luată de Consiliul European, care îi reunește pe șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Executivul de la Bucureşti este încrezător că România este tot mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen, în contextul războiului din Ucraina şi ca urmare a demersurilor făcute la nivel internaţional în acest sens.

Politica