miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

14 persoane au murit înecate în apele Mării Negre în ultimele două luni

Douăzeci de persoane au murit înecate pe litoral, dintre care 14 în apele Mării Negre, în perioada 30 iunie – 5 septembrie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

Alte patru persoane s-au înecat în Dunăre şi două în lacuri.

Peste 2.400 de persoane au fost asistate medical, dintre care 728 au primit îngrijiri la corturile ISU amplasate pe plajă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Începând de astăzi, pe litoral, rămân operaţionale, până la data de 31 octombrie, două puncte de salvare acvatică – Mangalia şi Portul Tomis, precum şi un punct temporar de stingere – la Ciocârlia”, se mai arată în comunicatul, citat de Agerpres.

Potrivit ISU „Dobrogea”, pe 30 iunie au fost operaţionalizate în judeţul Constanţa, în special în staţiunile turistice, 25 puncte de lucru temporare, dintre care 11 puncte de stingere a incendiilor, 8 puncte de prim ajutor şi 6 puncte de salvare acvatică.

Politica