„Zise către tată fiul/ Dă-mi pistolul şi chipiul/ Sunt acum destul de mare/ Să mă pot juca la Soare/ De-a războaiele pierdute/ Zise tatăl, bine, du-te/ Dar priveşte pe furate/ Palmele de-i sunt curate Şi se zbate-un gând într-însu/ Oare s-a jucat de-a plânsu?” – G. Ţărnea.
Divagaţii de scriitor la jurnal:
George Ţărnea, (n. 10 nov. 1945, în satul Ciorăşti din com. Şirineasa, jud. Vâlcea – m. 2 mai 2003, Bucureşti; înhumat la Cimitirul Bellu), din care citez motto-ul, fu un poet fenomenal, pe care, citindu-l eu, că ne împrietenisem, nu-mi mai venea să scriu. Într-o noapte, dup-un chef scriitoricesc la „nea Balaci”, îl ducem la gară (eu, Dan-Ion Vlad, Vali Dascălu, Tavi Lohon, …, îl suim în trenul de Vâlcea, pleacă trenul, și când să plecăm şi noi, prietenul Ţărnea strigă de pe peron, băăă, mulțumesc că m-așteptarăţi, şi dă-i pupături, îmbrăţişări ca şi când nu ne mai văzusem de multă vreme. Războaiele, pe vremea aia, erau altfel…!
Pe vremea când „scoteam” Oltenia Business cu dl. Mândruleanu, fiind noi şi ceva cu Patronatul Român, ajungem la Mitropolie, în Bucureşti, ca invitaţi. Acolo fuse invitat şi dl. Ion Iliescu. Dl. Mândruleanu, dorind neapărat un interviu, pentru revistă, procedez în consecinţă, iau interviul, și mă satur de taină cu domnul I.I. în limbajul acela de lemn, … toată discuţia fiind „nepublicabilă”, spre supărarea dlui. Mândruleanu, care mă-ntreabă: ce-aţi discutat domne de nu puteți scrie? Atunci m-am lămurit de ce a murit subit, fiind sănătos tun, un unchi de-al meu, dinspre mama, care era medic şef al Comandamentului teritorial al Armatei Române, şi înainte, şi după „Revoluţie”. Şi tot atunci am înţeles ce-am auzit cu urechile mele, în timp ce asiguram cu dl. director al DJPTC Dolj, buna funcţionare a transmisiilor telefonice şi televizionistice ale „Revoluţiei” în direct, când s-a zis scurt: „să plece tancurile pe Caracal… ştiţi ce a fost „pe Caracal”, în Craiova. Nu scriam „chestia” asta dacă nu vedeam pe ecrane că a mai căzut pe geamul unui spital un „grande gazprom”.
În tinereţe eram încântat de „Marea literatură rusă”, care e într-adevăr mare, până am găsit într-un sertar la tata carnetul de „membru ALRUS”, şi-am „legat” cinismul cu care ne-a executat „marele prieten de la răsărit”. Asta nu înseamnă că literatura rusă nu e mare, ci că „poporul rus” e mic, contrazicându-l eu pe un domn Ponta, care zice profund: „poporul are întotdeauna dreptate”. N-are domne, decât dacă e „populaţie”. Altfel cum să înțelegi „profunda tăcere şi nepăsare” rusă când „ai lor” omoară oameni şi ameninţă că omoară Planeta, ca să ce? Ca să se întoarcă în „secolele imperiale” acum, în secolul XXI, când ţările cu scaun la cap, cele din ONU, UE, NATO, CHINA, etc., lucrează intens la „cuceriri” ale altor Lumi – Luna, Marte, etc., etc. Priveam întins pe iarba şanțului de-acasă cum se mişca pe cer nava cu Iuri Gagarin (și acum un vecin e ştiut de tot satul meu, Măceşu de Sus, drept Gagarin, deşi pe el îl cheamă Gicu). Au urmat Laica, Strelca, Bela, apoi Tereşcova… americanii… Și acum „marele popor rus”, pe o planetă „în extinţie”, conform Legilor Universului, a făcut un capăt de ţară pentru câţiva metri de pământ despre care pretend c-a fost al lor cândva… popor mic, adio „popor rus care libertate ne-a adus”! Sunt degeneraţi notorii! Nu-şi dau seama pe ce lume trăiesc. „Neşte dobitoci”, vorba prof. meu Al. Piru. Şi toată „starea de extinţie a Planetei”, pentru ca un scelerat, nebun notoriu, „marele putin”, despre care „gorby” zice: „a fost preşedinte de trei ori, apoi prim-ministru, e nebunie să fie preşedinte a patra oară”.
S-a adeverit cu putin ce-mi spunea dl. Tinu, care l-a cunoscut pe vremuri…
Soluţia e doar una: să-i facă comunitatea mondială ce i-a făcut lui Bin Laden. Punctum!
