31 august, Ziua Limbii Române. Câți vorbitori de română sunt în lume

Jurnalul Olteniei

În fiecare an, la 31 august este marcată Ziua Limbii Române, instituită prin Legea nr. 53/2013.

În toată lumea, în jur de 28 de milioane de persoane vorbesc limba română, iar aproximativ 24 de milioane o au ca limba maternă.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicitau proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013, scrie Agerpres.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din anul 1990. În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul moldova.org. Totodată, o altă lege stipula renunţarea la grafia chirilică şi revenirea la alfabetul latin, ambele acte legislative menţionând explicit faptul că limba moldovenească şi limba română sunt identice. Anul următor, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoare naţională ”Limba noastră cea română”, iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în ”Limba noastră”. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991.

În anul 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare naţională a acestor comunităţi româneşti, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunităţi. De asemenea, au solicitat şi celorlalte asociaţii şi organizaţii româneşti din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române şi să o serbeze ca atare.

În afara teritoriului României, limba română se vorbește și în alte state, majoritatea vecine, dar unele și la mii de kilometri distanță. Limba română este vorbită în alte teritorii atât datorită legăturilor istorice cât și datorită diasporei numeroase și comunităților de români stabilite în alte state.

Republica Moldova – limbă oficială și maternă pentru 2,5 milioane de vorbitori.

Regiunea Cernăuți, Ucraina – limbă oficială la nivel local. Este limbă maternă pentru peste 182.000 de persoane

Bugeac, Ucraina – limbă oficială la nivel local. Este limba maternă pentru peste 80000 de locuitori

Provincia Autonomă Voivodina, Serbia – limbă oficială

Israel – în 1995, 5% din populație vorbea română

Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Turkmenistan – limbă minoritară

Italia – aproximativ 800.000 de vorbitori

Spania – aproximativ 800.000 de vorbitori

Statele Unite – aproximativ 370.000 de vorbitori

Canada – Peste 100.000 de vorbitori

Germania – în jur de 300.000 de vorbitori

În multe alte țări din Europa se află comunități foarte mari de români, dar nu se găsesc cifre oficiale actualizate privind numărul acestora.
 

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol