Solarii cu peste 2.500 de plante de cannabis. Se întâmplă în România. Traficanții și-au luat un teren de 60.000 metri pătrați, la munte, în mijlocul pădurii, într-o zonă greu accesibilă și s-au apucat de treabă.
Ofițerii antidrog le-au dat însă de urmă.
Pe 24 august, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au reținut pentru 24 de ore 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
„În cauză s-a reținut că în cursul lunii iunie a acestui an, cei patru inculpați au achiziționat un teren în județul Bihor, în suprafață de peste 60.000 de metri pătrați, în scopul înființării culturii de canabis, într-o locație izolată, muntoasă și greu accesibilă, înconjurată de pădure.
În data de 24.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu poliţiştii Serviciului Antidrog – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, identificând la locația respectivă două solarii de mari dimensiuni, amenajate în vederea cultivării plantelor de canabis, prevăzute cu sisteme de irigare și ventilație, în care se aflau 2.628 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare.
Masa vegetală, în greutate de 203 kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, într-o anexă a imobilului percheziționat, a fost identificată o încăpere special amenajată pentru uscarea plantelor de canabis.
In aceeași locație au fost identificate echipamente specifice de ventilație, sisteme de irigat, hidrofoare, sisteme de iluminat, dispozitive specifice de reglare a temperaturii și PH-ului din apă, fertilizatoare, cântare electronice de precizie, precum și alte aparaturi specifice în cultivarea plantelor de canabis.
Ulterior, organele de cercetare penală au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, la imobilele deținute de trei dintre cei patru inculpați, în urma cărora au fost identificate și ridicate sune de bani în valută și lei ( 10.945 de euro, 19.800 de lei), cântare electronice de precizie precum și mai multe telefoane mobile. În cursul zilei de joi, 25 august, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, potrivit diicot.ro.