Tronsonul de drum cuprins între localitățile doljene Segarcea și Padea va fi reabilitat cu 6,8 milioane euro. Banii vin dintr-un proiect finanțat cu fonduri europene transfrontaliere.
„Am semnat deja contractul cu câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor la ultimul tronson rămas nemodernizat din drumul DJ561B Segarcea-Zăval. Pe o lungime de 12 km se vor realiza lucrări ample de reabilitare a carosabilului, amenajarea trotuarelor pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, realizarea a 14 stații de autobuz, a 6 parcări și a 12 treceri pentru pietoni, prevăzute cu sisteme de iluminat și indicatoare cu panouri solare, precum și cu senzori de detecție a persoanelor. Constructorul are la dispoziție un an pentru a duce la bun sfârșit acest contract. La finalulul acestui interval, vom fi terminat de reabilitat întreaga arteră rutieră, asigurând condiții de trafic moderne pentru un bazin de 27.000 de locuitori, între Craiova și Bechet. Segmentul Padea – Horezu Poenari se află deja în lucru, tot printr-un proiect cu fonduri eruopene desfășurat în parteneriat cu Bulgaria, iar cel care leagă Horezu Poenari de Zăval a fost abordat și finalizat, cu finanțare europeană, în exercițiul financiar precedent”, a anunțat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.








