Urban Poetry la Craiova

Nica Alexandru

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” (CCTD) organizează evenimentul Urban Poetry în zilele de 19 și 20 august. Craiovenii sunt invitați în grădina Teatrului Național și în Parcul Romanescu pentru a lua parte la recitaluri de muzică și poezie. Artiștii care vor delecta publicul sunt Patricia Ionescu și Alexandru Gabriel Boboruță.

„Casa de Cultură „Traian Demetrescu” invită publicul craiovean la două recitaluri de muzică și poezie, organizate în cadrul proiectului cultural Urban Poetry, 2022.

Primul spectacol va avea loc vineri, 19 august 2022, în grădina Teatrului Național (zona intrării administrative), începând cu orele 21:00, iar cel de al doilea spectacol, sâmbătă, 20 august, în Parcul Romanescu (la foișor), începând de la aceeași oră. Cei doi artiști interpreți sunt Patricia Ionescu și Alexandru Gabriel Boboruță, iar versurile îi aparțin lui Iv cel Naiv”, au spus reprezentanții CCTD.

author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol