Au vrut să se relaxeze și să se bronzeze pe plajă, însă au fost obligate să plătească peste 500 de euro pentru niște băuturi
Două turiste din Danemarca au avut parte de cel mai urât concediu, în Grecia, după ce au fost jignite și obligate să achite consumația la prețuri mai mari decât cele inițiale. „Nu erau chelneri, doar bărbați care ne-au speriat”, a spus una dintre femei. Amanda Miehs și Almma Rasmussen, două turiste din Copenhaga, au trăit clipe de coșmar la un bar din Mykonos.
Acestea au fost puse să plătească 533 de euro pentru un Mojito, o băutură energizantă și două farfurii cu musaca și calamari. „Treceam pe lângă acel bar și ne-au oferit să folosim șezlonguri pentru mine și pentru Almma, cu condiția să cumpăram o băutură. Plaja era foarte aglomerată, așa că am acceptat.
Am băut un singur cocktail, un Red Bull și niște apă. Ne-au spus că prețul pentru musaca era 24 de euro. Le-am tot cerut meniul, dar nu ni l-au dat până la final. Când am intrat în bar să plătim, ne-au dat o notă de 553 de euro, ceea ce ne-a supărat foarte mult. I-am înjurat și ei ne-au înjurat înapoi, dar apoi au fost de acord să reducă factura cu 118 euro, la 433 de euro” a mărturisit femeia.
„Am vrut doar să plecăm de acolo, deoarece trei dintre chelneri stăteau la doar câțiva centimetri de fețele noastre și ne spuneau că suntem niște proaste și că trebuie să plătim înainte de a putea pleca. Nu erau deloc chelnerițe, doar bărbați care ne-au speriat”, a adăugat Almma.
Se pare că acest bar de plaja din Mykonos, DK Oyster a fost acuzat în mod repetat că îi forțează pe turiști să plătească prețuri exorbitante, asta în timp ce localnicii beneficiază de prețuri preferențiale, potrivit dailymail.co.uk.