luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un român a furat mai multe cabluri electrice. Circulația trenurilor de mare viteză, oprită

Poliția spaniolă a arestat un român acuzat că a furat mai multe cabluri electrice, iar acest lucru a întrerupt circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid-Barcelona, relatează site-ul mediterraneodigital.com.

Bărbatul de naționalitate română, în vârstă de 19 de ani, este acuzat că a furat 600 de metri de cablu electric de pe linia de mare viteză, potrivit surselor din poliție citate de publicație. Tânărul s-a opus arestării, iar acum este acuzat de tâlhărie, distrugere și nesupunere față de oamenii legii.

Polițiștii, care au recuperat o parte din materialul furat, nu exclud ca bărbatul să facă parte dintr-un grup organizat specializat în furturi de cupru din cabluri electrice, pe care îl vând apoi pe piața neagră, și spun că sunt posibile noi arestări în acest caz, relatează El Mundo.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cauza acestui furt, circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid-Barcelona ale Renfe, operatorului feroviar spaniol de stat, a fost suspendată luni, timp de câteva ore.

Compania a fost nevoită să introducă o rută alternativă de transport feroviar, care să ocolească reţeaua folosită de trenurile de mare viteză, pentru transportul călătorilor din capitală până în Barcelona, al doilea cel mai mare oraş din Spania.

Nu este singurul român arestat recent în Spania pentru astfel de furturi. Un alt bărbat de naționalitate română, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat săptămâna trecută pentru peste 20 de furturi de cablu electric în zona Valencia, potrivit site-ului lasprovincias.es.

Furturile au provocat „un real pericol”. „Lipsa acestui cablaj poate provoca o suprasarcină și poate duce la electrocutarea oricărui angajat sau utilizator al liniei de cale ferată”, spun autoritățile.

Hoțul de cale ferată a avut un plan foarte bine studiat.

„A așteptat vigilent să treacă ultimul tren al zilei. Apoi a tăiat cablurile de cupru cu diametrul cel mai mare și le-a decojit pe loc înainte de a lua cuprul”, potrivit Gărzii Civile. Ultimul pas a fost vânzarea pe piața neagră.

Politica