sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Incendiu în zona Câineni – Izvorul Alb. S-a cerut sprijin aerian

Un incendiu de vegetație produs vineri, pe o suprafață de 3 hectare în zona Câineni – Izvorul Alb, județul Vâlcea, nu a fost stins încă și s-a solicitat sprijin aerian, anunță ISU Vâlcea.

Zeci de pompieri militari au intervenit pentru a stinge focul izbucnit într-o pădure, circa 45 de hectare de vegetaţie uscată fiind cuprinse de flăcări, au anunţat, sâmbătă dimineaţa, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, a precizat că focul se manifestă la nivelul solului, echipele de pompieri intervenind în zonă încă de vineri seara, alături de salvamontişti şi voluntari din Câineni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Ard buturugile dintre brazi și vegetația uscată cu posibilitatea de extindere spre coamă muntelui, în zona golului alpin. Echipele de pompieri au ținut incendiul sub supraveghere pe timpul nopții, operațiunea de stingere fiind reluată în această dimineață după ivirea zorilor. Pe lângă forțele existente la locul incendiului, în această dimineață se suplimentează forțele cu 38 de pompieri. Aceștia se deplasează spre locul incendiului cu mai multe autovehicule”, au anunțat pompierii din Vâlcea.

Sâmbătă ISU Vâlcea a anunțat că viteza de propagare a incendiului este redusă și că a fost solicitat sprijin aerian.

Aeronava, pusă la dispoziție de Inspectoratul General de Aviație, a lansat încărcătura de substanțe de stingere asupra incendiului, stingând o parte din focare, scrie Agerpres.

Politica