duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Pepe Bauza e netransferabil: „Am avut ofertă de 2 milioane și nu l-am dat”

Marele absent al derby-ului FCU – CSU este bijuteria cea mai de preț a coroanei pentru Mititelu. Patronul l-a așezat în capul listei jucătorilor netransferabili.

După ce Gigi Becali și-a manifestat interesul pentru Pepe Bauza, Adrian Mititelu a declarat că jucătorul nu va pleca în acest sezon de la echipă. În plus, patronul FCU Craiova a dezvăluit că a avut o ofertă de 2 milioane de euro pentru argentinian și a refuzat-o.
„Este exclus să plece. E netransferabil. El va pleca peste un an, doi și doar în străinătate. Am avut o ofertă acum câteva zile de două milioane de euro și am refuzat. Nu o să vadă Gigi Becali vreodată așa ceva. Și nu am ceva cu Gigi Becali. Pe mine nu mă interesează rivalitatea cu FCSB, eu am rivalitate cu CSU. Vreau să am o echipă mai bună decât CSU. Vă spun adevărul, eu am un război cu cei de la Craiova. Obiectivul nostru e să terminăm peste CSU anul acesta”, a afirmat Mititelu la Pro Arena.
Playmaker-ul sud-american s-a accidentat pe Arena Națională și va fi indisponibil pentru aproximativ o lună și jumătate. Bauza și-a fracturat un deget de la picior. Gigi Becali s-a arătat interesat de jucător: „Îmi place Bauza, dar între timp el s-a accidentat. Va lipsi două luni. Eu ce să fac acum? Vom mai discuta după ce-și va reveni, dacă va mai fi timp pentru transferuri”.
Bauza, cumpărat de FCU Craiova de la Csikszereda cu 200.000 de euro, a înscris 5 goluri și a pasat decisiv la 7 reușite în cele 28 de meciuri jucate pentru echipa din Bănie.
Adrian Mititelu este recunoscut pentru faptul că nu are intenția să vândă jucătorii pe care îi are, spre deosebire de omologul său de la CSU, Mihai Rotaru. Cel mai bun exemplu este cel al lui Florin Costea, pentru care FC Koln ar fi fost dispusă să plătească 4 milioane de euro, transfer neacceptat la vremea respectivă de patronul FCU Craiova.

Politica