duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj. Prins de două ori, în câteva ore, beat la volan

Un bărbat din Măgurele a fost prins, de două ori, conducând beat prin Târgu Jiu. Mașina acestuia a fost găsită într-un șanț.

”La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 00:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au depistat, în trafic, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Turnu-Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tismana din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La aceeași dată, în jurul orei 04:50, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, despre faptul că într-un șanț de pe raza localității Arcani, se află un autoturism răsturnat.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, s-au deplasat la fața locului, stabilind că  un bărbat de 61 de ani, din municipiul Turnu-Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Arcani, din direcția Târgu-Jiu – Tismana, a părăsit partea carosabilă, intrând cu autoturismul într-un șanț.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea polițiștilor, conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul fusese depistat anterior de polițiști conducând pe raza municipiului Târgu-Jiu sub influența alcoolului, având dreptul de a conduce suspendat.

”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și de sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se mai arată în comunicat, potrivit gorjeanul.ro

Politica