luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Becali şi Rotaru pregătesc un schimb interesant: Nistor la FCSB, Oaidă în Bănie!

Dan Nistor (34 de ani) şi Răzvan Oaidă (26 de ani) ar putea fi protagoniştii schimbului verii în SuperLigă pe axa Craiova – FCSB. Cum Gigi Becali şi Mihai Rotaru se află în continuare în relaţii foarte bune, iar cei doi mijlocaşi centrali nu mai sunt doriţi la echipele de care aparţin, mutarea are şanse mari de reuşită în perioada următoare.

De curând, Dan Nistor a fost scos din lotul lui Laszlo Balint, soartă pe care a împărtăşit-o şi Ionuţ Vînă, iar viitorul său în Bănie nu mai există, în ciuda faptului că mai are un an de contract. Surprinzător sau nu, salvarea veteranului în vârstă de 34 de ani ar putea veni dinspre FCSB, acolo unde Nistor e dorit insistent de naşul său, Mihai Pintilii. Fostul mijlocaş defensiv va rămâne în staff-ul lui Nicolae Dică şi le-a propus deja lui Gigi Becali şi Mihai Stoica să studieze atent pista Dan Nistor, considerând că fostul dinamovist mai are, încă, un cuvânt important de spus în fotbalul românesc. Nistor căzuse în dizgraţia conducerii oltenilor încă din mandatul lui Laurenţiu Reghecampf, iar Laszlo Balint şi Marius Copilu l-au scos din lot pe termen nelimitat din cauza atitudinii nepotrivite pe care a arătat-o în timpul antrenamentelor.

Oaidă, monedă de schimb cu Nistor!

Care e cel mai simplu mod în care Dan Nistor poate ajunge în roşu şi albastru? Conform ProSport, vicecampioana agreează un schimb cu Răzvan Oaidă, mijlocaşul central în vârstă de 26 de ani care l-a dezamăgit pe Gigi Becali cu evoluţia din meciul cu Rapid, în care a fost folosit titular, apoi a ieşit la pauză. Din punctul de vedere al oltenilor, Oaidă e un jucător cu un potenţial mai mare şi are de partea sa vârsta, în timp ce board-ul de la FCSB consideră că experienţa lui Nistor îi poate ajuta pe tinerii fotbalişti ai vicecampioanei. Din punct de vedere financiar, nici unul dintre cluburi nu ar avea vreo problemă în a efectua rocada: Nistor câştigă 14.000 de euro lunar, în timp ce Oaidă primeşte 15.000 de euro din partea lui Gigi Becali. Aşadar, cu doar 1.000 de euro în plus în fiecare lună, Rotaru şi-ar asigura serviciile unui fotbalist mult mai tânăr, pe care, eventual, l-ar putea chiar vinde în viitor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După scandalul provocat de plecarea lui Andrei Vlad de la Craiova la FCSB, cele două cluburi au ajuns să aibă o relaţie mult mai bună. Becali şi Rotaru au un pact conform căruia nu licitează niciodată pentru acelaşi jucător, iar sezonul trecut au încheiat o afacere care a implicat trei jucători, Ionuţ Vînă mergând în Bănie la schimb cu Ivan Mamut şi Andrei Burlacu.

sursa: primasport.ro

Politica