Virgil Popescu, ministrul Energiei, a vorbit despre o posibilă scădere a prețului carburanților la pompă, în contextul în care barilul de petrol a ajuns la o cotație echivalentă cu cea de dinaintea izbucnirii războiului din Ucraina.
”Ar trebui ca după această scădere de preț (barilul de petrol – n.red.), să asistăm și la o scădere a prețului la benzină, mă aștept în principal. De ce spun la benzină, în principal? Pentru că România produce mai multă benzină din petrol decât poate consuma, și suntem exportatori de benzină. Prețul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a prețului la benzină.
La motorină, ar trebui să urmeze și acolo o scădere, dar acolo noi și cumpărăm jumătate din cantitatea pe care o consumă România, pentru că producția de motorină este mai mică decât consumul, iar cotația motorinei nu a scăzut în procent la fel de mult, dar a scăzut și acolo.
Avem un instrument legal, Consiliul Concurenței, Antifrauda și ANPC-ul au aceste instrumente să supravegheze și să vadă aceste corelații, iar sincer, eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să avem scăderi de preț”, a spus Virgil Popescu la Digi24.
Acesta a mai spus că ordonanța dată nu a fost obligatorie, a fost voluntară și cine a vrut să participe în mod voluntar, și-a asumat de la început această scădere de preț.
”Eu cred că vom asista în perioada următoare și la o corecție în jos a prețului la carburant, deci nu aș lua în calcul scenariul pe care l-ați prezentat. Haideți să vedem în zilele următoare, pentru că ar trebui să vedem în zilele imediat următoare că se întâmplă ceva în bine cu prețul la benzină și apoi cu prețul la motorină, sau poate în același timp la ambele.
Așa ar fi normal, așa ar fi corect, așa ar trebui să procedeze rețelele mari de benzinării, care ar trebui să fie corecte cu românii. În momentul în care scade costul de achiziție, să scazi și prețul la carburanți, așa cum ai justificat când a crescut cotația petrolului și ai ridicat prețurile”, a mai spus ministru.
Cotaţia barilului de petrol a scăzut, joi, cu peste 5% şi a revenit la nivelul la care era înainte de debutul războiului din Ucraina, afectat de temerile privind o recesiune care ar ameninţa cererea de petrol, în contextul unei inflaţii record în SUA şi zona euro.
În jurul orei 14:15 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului, cu livrare în luna septembrie, era în scădere cu 3,67%, până la 95,93 dolari. În paralel, cotaţia barilului de ţiţei american West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în luna august, era în scădere cu 4,40%, la 92,04 dolari.
Cu toate acestea, atât preţul ţiţeiului Brent, cât şi preţul ţiţeiului WTI este cu 22% mai mare decât era în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care în a doua jumătate a anului trecut perturbările pe partea de ofertă şi perspectivele unei invazii ruseşti iminente în Ucraina au influenţat cotaţiile încă înainte de debutul războiului, la 24 februarie 2022, scrie Agerpres.