Edilul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu într-un dosar care priveşte construirea ilegală a unui imobil.
Chirica este acuzat de complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), potrivit unui comunicat DNA.
În dosar sunt vizaţi şi fostul viceprimar al Iaşiului Gabriel Harabagiu, fostul arhitect-şef al municipiului Anca Brânduşescu, un registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi Mariana Popa, dar şi administratorul societăţii FLUX SRL.
„În exercitarea atribuţiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iaşi, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii şi prin atestarea unor împrejurări contrare realităţii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal de către SC Flux SRL, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal. La emiterea documentelor în condiţii de nelegalitate ar fi participat şi inculpata Brânduşescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect şef al municipiului Iaşi”, arată DNA.
Potrivit sursei citate, intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iaşi.
„Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată. Pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoţeau nu reflectă situaţia reală a imobilului şi că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, aşa cum aceeaşi inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018). Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC Flux SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obţinerea de foloase necuvenite”, spun procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iaşi.