luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Noi restricții în plin sezon turistic. Ce trebuie să faci când mergi în Grecia sau Turcia

În plin sezon estival, destinațiile turistice preferate de români reintroduc restricții anti-COVID 19. În unele țări, turiștii trebuie să poarte iar mască și să respecte distanțarea fizică în mijloacele de transport în comun, dar și în spațiile publice aglomerate. Alte țări cer la vamă certificat verde, care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test.

Cu peste 200.000 de noi cazuri de COVID în fiecare zi, francezii sunt printre cei mai restrictivi la graniță. Toată lumea trebuie să prezinte certificatul verde, iar înainte de sosire călătorii trebuie să completeze un formular de localizare. Deși numărul cazurilor este uriaș, masca de protecție este deocamdată doar recomandată în spațiile publice sau în transportul în comun.

În Malta, la intrarea în țară, turiștii sunt obligați să prezinte un certificat verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau faptul că au un test COVID cu rezultat negativ. Tot aici, autoritățile au anunțat că turiștii pot fi supuși unei testări selective la intrarea în țară. Iar cei nevaccinați și fără test sunt obligați să stea în carantină 10 zile de la sosire sau 7 zile dacă au un test negativ în ziua 7. Iar pe teritoriul țării masca de protecție și distanțarea socială sunt recomandate în spațiile aglomerate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În Grecia sunt așteptați până la finalul verii peste un milion de turiști români. Deocamdată, la vamă, nu este obligatoriu certificatul verde, însă, în condițiile în care numărul de cazuri crește cu câteva mii de la o săptămână la alta, autoritățile elene recomandă turiștilor purtarea măștii în spațiile publice și distanțarea socială.

În Italia se înregistrează în jur de 100.000 de noi cazuri zilnic în ultima săptămână iar masca este obligatorie în transportul public în comun. Aceeași regulă este valabilă și în Spania, unde sunt acum 20.000 de noi cazuri pe zi.

În Cipru și Egipt, deși nu aveți nevoie de certificat verde la intrare, masca este obligatorie în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun.

În Turcia, unde sunt peste 10.000 de noi cazuri de COVID înregistrate zilnic, autoritățile NU cer la vamă certificatul verde. Iar masca nu este necesară. În schimb, turiștii sunt obligați să completeze un formular de intrare în țară, cu 72 de ore înainte de sosire, notează antena3.ro.

Politica