A fost publicată prima imagine color realizată de noul telescop spațial James Webb, imagine care reprezintă un record. Fotografia făcută de telescopul spațial James Webb reprezintă cea mai profundă imagine de până acum a Universului. Președintele Statelor Unite ale Americii – Joe Biden – a declarat că „este o zi istorică”, scrie Agerpres, care citează AFP.
Imaginea, rezultată din 72 de expuneri într-un interval de 32 de ore, a fost realizată de senzorul de ghidare fină al telescopului, instrumentul cu ajutorul căruia acest dispozitiv ultrasofisticat urmăreşte obiectele de interes şi se focalizează asupra lor.
Este una „dintre imaginile Universului cu cel mai mare grad de profunzime realizate vreodată”, a comentat agenţia spaţială americană într-un comunicat.
Imaginea oferă, potrivit NASA o „previzualizare tentantă” a ceea ce comunitatea ştiinţifică şi mii de amatori aşteaptă cu nerăbdare: dezvăluirea, preconizată pentru 12 iulie, a primelor imagini color de înaltă rezoluţie realizate de Webb.
„Este punctul cel mai îndepărtat pe care omenirea l-a putut privi până acum”, a precizat la sfârşitul lunii iunie Bill Nelson, administratorul agenţiei spaţiale americane, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul Space Telescope Science Institute din Baltimore, centrul de operaţiuni al telescopului James Webb, o veritabilă bijuterie de inginerie care a costat 10 miliarde de dolari. Acest telescop a fost lansat în decembrie, iar în prezent se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra.
James Webb este capabil să „privească” puncte mai îndepărtate din cosmos decât toate telescoapele dinaintea lui graţie oglinzii sale principale şi a instrumentelor care captează semnale în infraroşu, ceea ce îi permite să scruteze prin norii de praf din spaţiu.
Telescopul James Webb va permite în primul rând observarea primelor galaxii, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang, precum şi a exoplanetelor.
Pe 12 iulie, NASA intenţionează să publice prima spectroscopie realizată de telescopul James Webb, care înfăţişează o planetă îndepărtată, o exoplanetă.
Foto: NASA/Facebook